Despre noi
povestea mea
Ce nu știe multă lume e că am vrut să fiu arhitect. Am aplicat la facultate, dar nu am intrat. Aș fi putut să aplic din nou anul următor, dar n-am făcut-o. Am renunțat. În schimb, am mers la universitatea tehnică pentru că îmi plăcea matematica, până când n-a mai fost așa. Așa că am renunțat. Din nou. Apoi am studiat IT și economie, am terminat și mi-am urmat drumul mai departe. Dar nu am uitat niciodată de ce am vrut să fiu arhitect.
De fapt, pasiunea mea pentru artă a fost acolo dintotdeauna. Pictez și desenez de mai bine de 10 ani, iar arhitectura mi s-a părut, la un moment dat, îmbinarea perfectă între matematică și artă. Dar, cu timpul, am realizat că adevărata mea chemare nu avea nevoie de calcule precise sau structuri impuse. Arta mea a crescut odată cu mine, transformându-se dintr-o pasiune într-un angajament serios.
Nu am urmat o școală de arte, dar dedic fiecare lucrare cu aceeași rigoare și atenție pe care le-ar avea oricare alt profesionist. Fiecare tablou este rezultatul anilor de practică, studiu și perfecționare—o combinație echilibrată între emoție și tehnică. Pentru mine, arta este mai mult decât o formă de exprimare. Este modul prin care construiesc ceva durabil și autentic.
Poate că n-am ridicat zgârie-nori, dar fiecare tablou pe care îl creez spune o poveste care rămâne în timp, așa cum doar arta autentică poate face.
Fondator, Artist
Fiecare tablou spune o poveste
Pictez pentru cei care iubesc arta
Cu peste opt ani de experiență, aduc fiecărei lucrări o atenție desăvârșită la detalii. Pentru cei care își doresc ceva personalizat, ofer tablouri unice, adaptate dimensiunilor și designului perfect pentru spațiul vostru. Fie că este vorba despre un tablou deasupra unei canapele, decorarea peretelui unei scări sau un hol elegant, fiecare dimensiune și detaliu sunt atent calculate pentru a crea o piesă care să se potrivească perfect în casa ta.