Pomegranates

În adâncurile regatului meu umbrit, unde soarele nu îndrăznește să pătrundă, lumina ei a venit—bruscă și strălucitoare. Persephone, cu coroana ei de flori roșii, un contrast izbitor cu nuanțele sumbre ale împărăției mele.

Am descoperit în mine o dorință la fel de aprinsă ca flăcările lumii vii. Prezența ei, o perturbare blândă în amurgul meu etern, a stârnit șoapte printre frunzele veștede și sufletele de mult uitate.

„Apropie-te,” aș fi vrut să-i spun, în timp ce se apropia cu inocența primei flori a primăverii. Dar cuvintele s-au pierdut, rătăcite în spațiul dintre noi. Se mișca cu grația ceții dimineții peste pajiști, ochii ei reflectând poveștile lumii de deasupra, povești pe care tânjeam să le ating, să le cunosc.

I-am oferit rodii, fructul legăturii, nu ca o capcană, ci ca o promisiune, o dorință de a împărți bogăția imperiului meu tăcut. Fiecare sămânță, un testament al speranței mele că va vedea dincolo de întunericul care mă încoronează, către adâncimea devotamentului ascuns sub răceala pietrei și a umbrelor.

În ciclul plecărilor și revenirilor ei, inima mea își găsește anotimpurile. Absența ei este iarna ființei mele, rece și vastă, iar revenirea ei, dezghețul a tot ce este înghețat în mine.

Aici, sub privirea aurie a soarelui ei, sunt atât rege, cât și captiv, domnind peste liniștea prăfuită, dar condus de bătaia inimii ei. Cu ea, fac parte dintr-o poveste mai mare decât sorțile pe care le țesem, o poveste de iubire care sfidează granițele cerului și ale lumii subterane.

În acest dans al luminii și umbrelor, unde ea este primăvara pentru toamna mea eternă, ne găsim echilibrul efemer, eternitatea noastră șoptită, în rotirea pământului și în înflorirea rodiei.